|
Constienta EU-lui
Constienta EU-lui are loc in mod normal in jurul varstei de trei ani. Copilul a facut deja numeroase experiente. El vorbeste, reactioneaza si savarseste anumite acte care atesta viata lui psihica, dar nu este constient inca de propria sa individualitate. El nu are inca imaginea propriei sale persoane ca durabila in curentul timpului. Este usor de stabilit momentul in care apare aceasta constienta pentru prima data. In primii ani, copilul se refera la sine insusi numindu-se: “Ionel” sau “Petrica”, la fel ca pentru alte persoane sau pentru obiectele din jurul lui. Aceasta ne indica faptul ca el nu face nici o distinctie intre el si toate celelalte obiecte sau activitati carora poate sa le dea un nume. Incet-incet isi va da seama ca propriul sau EU este usor diferit de tot ceea ce exista in lumea exterioara. Incepe sa faca destinctia intere EU si lume. Intr-o buna zi, copilul ii va surprinde dintr-o data pe cei din jurul lui spunand: “Vreau dulceata” in vreme ce aseara mai spunea inca: “Petrica vrea dulceata”.
Aceasta clipa, cand un copil foloseste pentru prima data cuvantul “EU”, este o adevarata cotitura in dezvoltarea lui; primele amintiri ale evenimentelor in legatura cu Eul dateza din acest moment precis, de cand raporteaza evenimentele la EU.
Chiar in aceasta epoca, cand trezirea constientei de sine aduce aceasta distinctie intre EU si restul universului, se observa cum copilul incepe sa aiba o tendinta brusca sa spuna “nu” lumii exterioare. De data aceasta constienta de sine se manifesta in respingerea lumii si opunere fata de ea. Scheler spune ca omul este o fiinta care poarta un EU si care poate spune “nu”. Aceasta tendinta de a spune nu, care apare dintr-o data intre 2 si 3 ani, corespunde unei perioade de incapatanare. Ea dureaza in general cateva luni, timp necesar EU-lui sa se instaleze cu suficienta siguranta in propria lui existenta pentru a nu mai avea nevoie sa se opuna lumii exterioare. Este foarte amuzant sa vezi un copilas cum isi schimba brusc comportarea. “Nu vreau la culcare” sau “nu vreau pipi”, “nu fac pipi”, “nu vreau sa fac pipi” urla el strangandu-si cu disperare picioarele unul langa celalalt.
Aceasta fraza de incapatanare cere din partea parintilor, care trebuie sa urmeze o viata normala, multa rabdare si destul tact, ca sa evite provocarea inutila a copilului lor. Aici ajuta abaterea atentiei copilului de la obiectul fixatiei sale; n-ar trebui sa se insiste cu impotrivirea decat daca este absolut necesar si stiind dinainte ca aceasta va provoca o scena. Stiind ca este vorba de o faza trecatoare si ca pot avea bucuria sa asiste la aparitia EU-lui copilului, acest fapt ii va ajuta pe parinti in traversarea perioadei; copilul isi exercita constienta de sine tocmai opunandu-se lumii. Exista o lege a psihologiei senzoriale care spune despre constienta ca aceasta apare numai acolo unde putem face experienta rezistentei: nu putem simti pielea decat pintr-o presiune exterioara. Cata vreme plutim in curentul evenimentelor exterioare, nu dezvoltam o constienta puternica a EU-lui; nu putem s-o facem decat privindu-ne ca indivizi exteriori evenimentului. Adultii se pot situa in aceasta pozitie printr-o actiune impotriva lumii exterioare sau chiar prin sustinerea unei pareri personale. Un copil mic nu are decat o singura posibilitate: sa se opuna, si atunci spune: “nu vreau”.
Opunandu-se obiceiurilor cotidiene, copilul simte ca are un EU si ca el poate sa nu faca, pur si simplu, ceea ce asteapta lumea exterioara de la el. Un observator experimentat va face diferenta intre reactiile normale de insatisfactie si indaratnicia acestei perioade de opozitie, in care copilul este brusc si sistematic impotriva a tot ce i se propune si care pana atunci ii facea placere. In decursul acestei perioade, constienta de sine se dezvolta in doua directii: mai intai, ea incepe sa devina treptat continua, sa nu mai fie prezenta doar in anumite momente deosebite; pe de alta parte, actiunea de opunere la lumea exterioara face curand loc activitatii interioare de formare a unei opinii personale asupra acestei lumi exterioare. Spre varsta de 6 ani, acest proces este atat de bine indeplinit incat copilul este pregatit sa mearga la scoala. Premisa pentru invatare o reprezinta o anumita continuitate a constientei de EU; tot acum copilul incepe sa-si dezvolte o continuare a puterii de judecata. Si la o varsta mai inaintata, prima reactie a unei imbolnaviri a EU-lui ramane reactia primara de opozitie.
Toti cunoastem o zi a reactiilor de genul: “Lucrurile nu se vor opri aici, ii arat eu lui”. Pasul urmator consta in analiza calma a situatiei; pentru aceasta, EU-l trebuie sa se retraga la o anume distanta fata de eveniment, ca si cand ar fi un observator exterior.
Aceasta ultima consideratie arata clar dezvoltarea continua a constientei de sine – sau cel putin asa ar trebui sa se intample – de la prima aparitie a ei, in jurul varstei de 3 ani, pana la varsta cea mai inaintata.
Termenul de “constienta de sine” exprima manifestarea EU-lui in constienta. Ca atare este o functie legata de gandirea noastra constienta.
Artele plastice
Intre 3 si 6 ani, copilul mic, care este pe cale sa dobandeasca o constienta a lui proprie, se va stradui sa-si faca o imagine despre lume. El este o fiinta activa si in aceasta calitate doreste sa-si exteriorizeze aceasta imagine; de aceea copilul mic este atat de ingenios in creatiile lui artistice. Deseneaza, se joaca cu pamant si cu nisip; artele plastice sunt mijloace de expresie.
In desene, copilul proiecteaza spre exterior imaginea lui despre lume. De aceea sunt atat de interesante desenele copiilor. Descrierea minutioasa a desenului unui copil ar putea umple paginile unei carti; vom aminti aici cateva motive principale. Copilul, care s-a trezit mai intai in gandire, vede fiinta umana ca un cap si pentru a reprezenta o persoana, deseneaza cercuri sau picteaza o forma mare, rotunda care este desmnat drept om. Apoi va adauga linii drepte, in interiorul formei rotunde mai intai, apoi dedesupt, cand va face distinctie intre cap si trunchi. In fine, membrele devin parti integrante ale experientei copilului si le vedem aparand si ele. Aceste caracteristici se regasesc in toate desenele de inceput ale unui copil de 3 ani.
La copiii normali, imaginea despre lume se dezvolta atat de rapid, mai ales daca au frati sau surori mai mari carora le pot imita desenele, incat reprezentarile corpului uman devin foarte repede desene clasice, cu doua cercuri, unul deasupra celuilalt si un fel de greble in chip de maini si picioare.
Dupa oameni, copiii incep sa deseneze case, apoi natura cu flori si copaci, sau masini, trenuri si vagoane. In primii ani de scoala copiii inca mai sunt influentati de foarte multe imagini vizuale si acest fapt poate fi exploatat in sens educativ: continutul orelor de curs poate fi prezentat cu ajutorul imaginilor, permitandu-le copiilor sa faca multe desene si sa picteze. Un educator capabil sa descifreze aceste desene va avea o intelegere mult mai buna a dezvoltarii copilului decat aceea pe care o pot exprima notele dintr-un carnet de elev.
(extras din cartea "Fazele de evolutie ale copilului", B. Lievegoed)
|