Educatia pedagogica Waldorf se bazeaza pe legile copilariei care guverneaza aceasta perioada:

- Copilul este o unitate in simtire, vointa si gandire. Omul este legat de lume in mai multe feluri, prin activitati fizice, sufleteste, spiritualitate. Rudolf Steiner a scos in evidenta aceasta tripla relatie si a pus-o in legatura cu organizarea trupeasca a omului, prezentand in acelasi timp si conexiunile lor.

Omul nu este o fiinta unidimensionala. Doar dezvoltarea sanatoasa a trupului si a sufletului creeaza premisele ca individualitatea spirituala sa se poata folosi de acest instrumentar, adica sa poata deveni activ.

Capul, inima si mana au semnificatie egala pentru dezvoltarea copilului. Dezvoltarea capacitatilor cognitive, morale si practice-mestesugaresti este stimulata din aceasta cauza in aceeasi masura in pedagogia Waldorf. In gradinita se vorbeste despre o"inteligenta practica". Kant afirma ca "mana este creierul exterior al omului". Cand vointa (a face) si gandirea (a sti) se intalnesc in simtire se naste "a fi". Inteligenta doar pentru "a sti" este inutila.

- Copilul este "un organ de simt" pentru toate impresiile; pentru suras, pentru iubire, cuvinte delicate, culori, ordinea lucrurilor, dar si perceperea adevaratelor ganduri. Este insa si un organ de simt pentru nervozitatea din jur, exploziile de temperament, dezordine, inestetic etc. Orice impresie pozitiva actioneaza eliberator pentru copil, in timp ce toate impresiile negative lasa urme pentru intreaga viata, ca niste cicatrici atat in dezvoltarea armonioasa a organelor cat si in sufletul copilului.

Rudolf Steiner spune ca un copil este slujit de douasprezece simturi - in afara celor cinci cunoscute el mentioneaza: simtul Eu-lui, al miscarii, al vorbirii, al echilibrului, al caldurii, al ritmului, al vietii... Prin simturi copilul pipaie viata, o miroase, o gusta, o vede, o imbratiseaza cu toata fiinta lui. Se poate spune ca el "inspira" lumea cu tot ceea ce i se ofera, iar impresiile, senzatiile merg pana in organe, fiind plasmuite apoi in sentiment, in gandire.

- Copilul invata prin forta imitatiei. El aduce cu sine din lumile spirituale un devotament plin de incredere, care, impreuna cu fortele de vointa specifice varstei, va face ca el sa se uneasca cu lucrurile din jur prin forta imitatiei. Acesta este un proces interior care merge in profunzimea starilor sufletesti, a gandurilor si atitudinilor.

Fortele imitatiei se manifesta in joc - activitate specifica varstei in care copilul transforma lumea cu ajutorul fanteziei intr-un mod individual. De aceea jocul trebuie sa fie liber. Un educator trebuie sa stea in fata copilului ca un model demn de imitat.
Gesturile noastre, tinuta, imaginile oferite, rostirea, faptele, dar si calitatea gandurilor noastre vor fi imitate. Lucrurile insufletite, bucuria, ordinea, actiunile pline de sens vor modela creierul copilului.

Trairile in adevar vor duce la formarea moralitatii. Nu avem voie sa-i cerem copilului ceea ce noi nu-i putem da!

- Fortele care duc la crestere si fortele care actioneaza in intelegere sunt aceleasi. Trupul de viata este purtatorul acestor forte. Cand impovaram de timpuriu memoria copilului cu notiuni, cand suprasolicitam inteligenta, prematur, secatuim fortele de crestere si regenerare si ii limitam fantezia pe care se sprijina intreaga dezvoltare ulterioara a copilului.

- Omul invata sa fie om numai de la oameni.
Cel mai important pentru copil este contactul uman si perceptia directa. Copilul isi va putea dezvolta calitatile omenesti: individualitatea, comunicarea, libertatea in vointa, capacitatea de judecata, numai daca, la momentul potrivit, se poate raporta deschis, direct la personalitatea care preia in grija educatia lui.

Contactul uman in care pot fi exersate calitati morale ca respectul, veneratia, iubirea, altruismul constient, dezvolta in copil increderea in propria-i existenta.
In viata interioara aceasta se dovedeste a fi izvorul sigurantei launtrice si al echilibrului sufletesc.

Inlocuirea contactului uman cu televizorul, casetele audio-video, calculatorul, la aceasta varsta condamna copilul la pasivitate.

- Dezvoltarea cere timp. In educatie o treapta se cladeste peste alta. Trebuie sa actionam nu dupa principii generale, ci in functie de dezvoltarea copilului, de ceea ce ii este lui specific.

Pana la sapte ani noi trebuie sa-i aducem ceva copilului prin "a face" si nu prin a-l invata la nivel rational. El nu trebuie tratat niciodata ca un mic adult. Inteligenta copilului la aceasta varsta este una practica, ea sta in maini si nu in cap.

Copilul cunoaste lumea prin joc. Pentru el, jocul este sfant si il desfasoara cu multa religiozitate. Prin joc copiii cuprind imitand natura si mediul cultural. Prin joc reformeaza tot ceea ce traieste in jurul lor si astfel ei creeaza un fundament pentru intelegerea ulterioara a lumii. Jocul inseamna trairea cu toate simturile, miscarea cu intreg corpul, activitatea mainilor si picioarelor. Din joc se naste mai tarziu experienta constienta: eu pot sa transform lumea pentru ca am cuprins-o. Rudolf Steiner spune "Jocul trebuie transformat in invatare si nu invers, pentru ca jocul are o seriozitate sfanta care trebuie pastrata in invatare".

Copiii care cresc sub presiunea de a deveni prea devreme adulti pierd posibilitatea de a face experiente importante si unice pentru treapta lor de varsta. Intr-un timp in care respectul si intelegerea pentru necesitatile copilului se pierde, noi educatorii trebuie sa le cream copiilor spatiul si timpul in care pot sa-si desfasoare cu totul existenta de copil. Acest lucru contribuie esential la independenta creatoare a varstei adulte.

- Copilaria trebuie aparata de precocitate, de coplesirea simturilor, de tot ceea ce dauneaza fanteziei copilului, de ceea ce dezvolta frica, agresivitatea, nesiguranta.
Fara o copilarie deplina, senina, intreaga viata ulterioara se inchirceste. Copilaria este izvorul unei sanatati corporale, a fortei sufletesti, a gandirii individualiste si a deschiderii spre social.

A primi si a da dragoste este un mare act de cultura specific uman care este preluat in imitatia copilului.